SIMETRIE de MARIN SORESCU

Ce poti face intro Duminica ploioasa?

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.

Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea).

Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii :
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
"V-arăt eu vouă !" - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...

Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri :
Unul în dreapta.
Altul la stânga.
Marin Sorescu,Simetrie.

O primavara ca toamna

Frig,ploaie,nori si mi-e tare dor de lumina,de soare,de viata insorita.Si nu atat pentru mine,cat pentru plantutele din geamuri,care cresc "nalte si slabe",firave fara lumina.Plantele au nevoie de lumina,de multa lumina ca sa fie zdravene.
Nu le-am pozat inca.Am cumparat aparat,dar mi-e frica sa-l folosesc.Are instructiuni mai putine decat as avea eu nevoie si mi-e teama sa nu stric ceva...
Lucrarile mele sunt in faza asta:in afara de vinete si o parte din gogosari,toate rasadurile se afla in ghivece.La o saptamana de la transplantare le-am prasit(hi hi hi)cu o croseta metalica.Ca sa fie aerisite radacinile si sa poata sa se dezvolte.Este important sa faca radacini sanatoase,mari si cu multe ramificatii.Deasemenea,le-am stropit impotriva caderii plantutelor cu o substanta potrivita.
In asteptarea caldurii am aranjat capsunii de langa gard,cei care n-au mai fost miscati demult din acel loc.A fost o munca de durata,caci fiecare cuib l-am curatit de uscaturi si l-am impartit in fire separate,iar apoi transplantat in acelasi loc(ca altul n-am),in pamantul afanat.Am scos si o multime de fragi(plante) ,ca se extinsesera la...vecini(asa sunt ei,cuceresc mereu terenuri noi) si i-am plantat prin curte,pe marginea stratului de vie,pe sub coacaz si pe unde am mai gasit loc.
In gradina a rasarit ceapa,usturoiul si salata din toamna creste destul de frumos.Se va face capatani,ca as-toamna am plantat-o cate un fir la 15-20 cm.
In gradinuta cu flori,astazi, am sadit 25 fire de panselute.Sunt splendide...de toate culorile si le ador.Le-am plantat in buchete ca sa se faca tufe bogate,iar printre ele am adus si pus,ieri,trei tufe de toporasi.Despre primule...ce sa mai spun?Nu-s in faza din poza,dar nici mult nu mai au.Si s-au inmultiiiit.Lalelele au bobocii destul de mari si ma tem sa nu mai vina inghetul.Oricum,desi este in faza incipienta,gradina mea este deja minunata.Imi da atata putere sa traiesc frumos,sa nu ma plang,sa uit daca ma doare ceva.O bucurie!!!
Toate pozele pe care le-am pus deja sunt din anii trecuti.Astept o zi insorita si binecuvantata de Dumnezeu.

NICHITA STANESCU (n. 31 martie 1933 )

Nichita Stănescu

---

Avertisment

Prea mi-a nins şi mi-a plouat, demult,
în copilăria mea cu nopţi grozave
cântecul de moarte ca să-l mai ascult,
gândul să-l rotesc peste cadavre.

Colţul inimii să-l dau de trunchiuri
nu mai vreau, ci orizontu-nvins,
arcuit în pălmi şi strâns mănunchiuri,
i l-am dat femeii mele, dinadins.

Mâna-ntinsă ca să strângă-o mână,
nu de sânge vreau să mi-o-nfior!
Mi-am lăţit pe frunte-atâta lună
cât să mă încapă ochii tuturor.

Iar morişti de zvastici, zbârnâite,
glezna mea cu aripi dacă mi-o aţin,
le strivesc. Şi-n apele-ntâlnite,
îmi clătesc călcâiul, de venin.

Ciulinii Baraganului

"Întins, de când lumea, peste toate ţarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiţă şi Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ţine primăvara şi vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubeşte şi căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări şi de-a urla în toată voia. De-acolo vine şi vorba, cunoscută în toate ţările locuite de români, şi care se adresează aceluia ce-şi ingăduie prea multe libertăţi în public:

— Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...?

Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Şi de la un puţ la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva eşti înarmat contra acestor două nevoi ale gurii şi dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan..." Panait Istrati.

Era inceputul verii lui 51 cand cei mai harnici,gospodari si instariti(pe seama vredniciei lor) oameni din sat...fruncea,adica,cei care avusesera cam de la 20 de Ha de pamant in sus au fost luati pe sus intro noapte .S-au trezit cu puternice batai in usi si ferestre si li s-a spus sa-si adune toata gospodaria in boccelute,ca o sa fie dusi...departe.Adica o sa fie deportati.Asa ca bunicii mei din partea tatei(care tocmai ne lasase de curand-poate stia el ceva,de la Domnul si asa a fost ca noi sa fim salvati),cu familia fratelui tatalui meu care avea gemeni mai mici de un an,s-au....impachetat.Trei zile au stat la strec,adica pe marginea caii ferate, asteptand sa le vina vagonul.Fiecare familie avea dreptul sa ia atatea lucruri cat sa incapa intrun vagon,cu tot cu animale.Imi amintesc ca am fost acolo,la ei.Sora mea cea mijlocie stie mai multe,ca era mai mare decat mine.Zice ca le duceam lapte si paine.Stiu ca erau paziti de soldati inarmati,ca tot satul era incercuit de soldati si nimeni nu mai putea iesi sau intra.In vremea aceea erau ciresele in parg si un om care s-a aciuit pe la noi,cu masa si casa (era ca din familie...Luca il chema)le pazea,insa nu a mai putut veni in sat,desi livada era la marginea satului...a ramas flamand acele zile.Nici pe noi nu ne-au lasat sa-i ducem de mancare.

Doamne...cata durere!!!Mama mea nu-si revenise din tragedie,inca il mai astepta pe tata sa se intoarca (il si auzea pe dupa sira de paie din curte ca o striga....si ea credea ca-i aevea si astepta sa se intoarca,caci vremurile erau grele si fetele ei ...mici).Cand intra in curte cu caruta,muncita de la camp, se uita intrun fel anume la noi,doua dintre noi tineam deschise portile si ,ne spunea mai tarziu cum ca spera sa vada zambete pe fetele noastre,ca asta ar fi insemnat ca tata s-a intors.Dar n-a fost asa,...niciodata.
Ei... si peste toate astea mai tremura de spaima ca o sa ne deporteze si pe noi.Atata de rai erau "ei" ca nici atata nu puteau sa-i spuna,sa stie biata femeie ce o asteapta.Nu...,o tineau in suspans.Trebuia si ea "pedepsita" ca de ce era asa de harnica si de ce avea gospodarie de invidiat si ...de ce nu era o sarantoaca???Ca atunci o lasau in pace.
Asa...si sa revin la bunici.A patra zi ,dimineata cand am mers sa le ducem de mancare...nu mai erau acolo.Se vedeau doar urmele.Eram prea mica,dar simt acum un imens gol in suflet si durerea data de atata nedreptate.

Baragan."ei" au facut ca acest cuvant sa aiba o rezonanta anume in sufletul meu.Era cel mai urat cuvant pe care l-am auzit eu cand eram copil.Deasemenea,tot "ei" au facut confuzia, din capul si din sufletul meu, intre folclor si partid.

Concluzia este ca acei oameni, de frunte, ai satelor romanesti au facut din Baragan ceea ce spune proverbul :omul sfinteste locul.Incepand de la saparea transeelor in care se adaposteau mai inainte de a avea un acoperis deasupra capetelor.Si ajungand sa construiasca case,strazi,magazine si cele trebuincioase,in locul cel mai sterp si batut de Dumnezeu,din Romania,asa incat,cand li s-a dat drumul sa se intoarca,vecinii nostri au mai stat acolo vreo cativa ani,de bunavoie.Era primul lucru pe care-l puteau face de bunavoie, dupa atata timp....Si ce bine ii inteleg,caci eu,cu toate ca m-am nascut si am trait si am muncit sub directa "lor" conducere,am facut de bunavoie cam 90%.Si ce usor este sa faci de bunavoie??!!!
Sa nu ma intelegeti gresit...pe mine nu m-a putut obliga nimeni sa fac nimic,asta spun.Dar am facut tot ce a trebuit, fiindca am vrut.

Iubire bibelou de portelan

Astazi sunt trista.Ascult ce-i in inima mea.

http://www.youtube.com/watch?v=4NVfCh53fOY&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=5B67QC91qBE&NR=1

http://www.youtube.com/watch?v=O--6Ih6knlc&feature=related

(nu stiu sa le fac active.am incercat)

http://www.youtube.com/watch?v=NbOubxVHpUM&feature=related

Ciresul-mama cu trei fete

Eram copil la scoala primara cand inca mai aveam livada de ciresi si podgoria de la marginea satului.Via era plina de tot felul de pomi,iar ciresii erau la o margine,la capul locului ,cum se spune.Erau zeci...Acolo se desfasura fericirea copilariei mele si a surorii mele mai apropiate de varsta mea.Scoala era spre sfarsite,caci ciresele intrau in parg pe la inceputul lui iunie,iar noi,cu o droaie de copii din vecini,sau de pe drumul pe care-l faceam pana la vie,inarmati cu un clopotel stralucitor care clincuia subtire,ne indreptam galagiosi spre locul atat de drag...(nu ne obliga nimeni sa ne ducem,dar faceam treaba buna...).Pazeam ciresele de ciori si grauri,ca altfel...praful se alegea de ele.Si era mai mult decat hrana noastra preferara,era baza financiara a gospodariei noastre.Parc-o vad pe mama mea,draga de ea,cum pleca cu platforma incarcata cu vreo zece cosuri mari de 50 Kg fiecare,pline cu minunatia asta de fructe,in oraselul cel mai apropiat, la 15 km ...,la piata.De cate ori am fost si eu??!!!!
Treaba se desfasura asa:noi ne jucam,faceam galagie (cam cum este acum vara intre blocuri :) ),iar cand auzeam glas de cioara,sau zumzetul ce-l facea un stol de grauri,in zbor....cling-cling din clopotel,strigam mai tare si speriam tot ce era viu pe acolo,nu numai ce trebuia speriat.Seara,cu bluzele pline de cirese treceam pe la casa lu'Florica,ca era in drum si bunica ei ne facea urgent o placinta cu cirese,de nu i-am uitat gustul nici acuma.
Dar nu asta vroiam eu sa spun.Vreau sa ajung la titlu.Deci....
Au trecut anii,ne-au luat si ciresii,eu am plecat la invatatura si cand a venit vremea sa fac si eu ca tot omul o casa si sa vina mama mea sa vada ce-am facut, ce credeti ca mi-a adus?Ati ghicit...o joarda de 1 metru jumate ,groasa cat degetul mare si cu radacina.Era un pui de cires,altoit de tata si in legatura cu care radem si acuma cand ne intalnim cu sora si cumnatul meu din Timisoara,povestind cum s-a desfasurat faza cu transportul mamei mele,cu trenul la Fagaras.Ea,saracuta nu venea la noi fara vreo 7..8 bagaje,iar ciresul era al n-lea bagaj.La gara o ducea cumnatul meu si suparat, ca nici el nu stia cum sa mai se descurce cu atatea bagaje, din masina pana in tren,ii zise mamei:ce dreaq mai faci si cu batul asta??? :P lol

Da si batul ala in primavara lui 86 s-a ramificat in 3,au crescut trei ramuri care s-au transformat in trei tulpini groase ,de la care s-a format coroana.Atunci ...eu l-am imbratisat si i-am promis ca n-o sa-l tai niciodata,cat traiesc.Si fac asta de cate ori ma simt prea singura,cand mi-e dor de mama si de familia noastra frumoasa,care a trecut prin atatea intemperii (politice).De asta nu suport eu politica,cred.
O sa-l pun mai jos,dar se vad doar ramurile inflorite...de anul trecut,cred.