Azi am gasit un comentariu de moderat pe blogul meu cel dintai si am o datorie de onoare sa postez si aici fiindca el, acest blog minunat, m-a scos din necaz. Ce necaz, intrebati voi? Pai, era o imbinare intre bucurie si tristete care cu vremea, c-au trecut deja multi ani de atunci, a devenit necaz. Dar sa nu-l supar pe Dumnezeu. Sunt mai trista ca nici ieri si nici azi nu i-am vazut pe ai mei dragi din lumea indepartata, ca, nah, nu au avut timp. Maine o sa le reamintesc eu mai devreme.
Este si o toamna mohorata, abundenta de de toate nu ne mai face fericiti. De fapt niciodata nu era de ajuns sa avem, vrem mai mult de-atat, vrem sa fim, sa fim parinti, sa fim bunici, sa fim prieteni, sa fim rude...macar sa fim in soare...
Nu mai pot pune poze, trebuie sa sterg altele, dar n-o fac.
miercuri, octombrie 14
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
