Azi am gasit un comentariu de moderat pe blogul meu cel dintai si am o datorie de onoare sa postez si aici fiindca el, acest blog minunat, m-a scos din necaz. Ce necaz, intrebati voi? Pai, era o imbinare intre bucurie si tristete care cu vremea, c-au trecut deja multi ani de atunci, a devenit necaz. Dar sa nu-l supar pe Dumnezeu. Sunt mai trista ca nici ieri si nici azi nu i-am vazut pe ai mei dragi din lumea indepartata, ca, nah, nu au avut timp. Maine o sa le reamintesc eu mai devreme.
Este si o toamna mohorata, abundenta de de toate nu ne mai face fericiti. De fapt niciodata nu era de ajuns sa avem, vrem mai mult de-atat, vrem sa fim, sa fim parinti, sa fim bunici, sa fim prieteni, sa fim rude...macar sa fim in soare...
Nu mai pot pune poze, trebuie sa sterg altele, dar n-o fac.
Se afișează postările cu eticheta primul blog. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta primul blog. Afișați toate postările
miercuri, octombrie 14
joi, aprilie 26
Ma reintorc...
Cate schimbari s-au facut si pe blogspot! Poate ca nu-mi iese postarea asta, dar, trebuie sa recunosc ca vin aici doar cand yahoo ma anunta ca am un comentariu nou de moderat.Si am avut la postarea despre brocoli. Lumea incepe sa consume brocoli,oare e asa de mare teama de boli,oare ne-am desteptat si ne-am dat seama ca suntem ceea ce mancam?
Recunosc si ca eu, in viata mea de altadata, nu dadeam importanta mancarii, mergeam la serviciu fara sa mananc, in pauze aveam alte treburi decat sa mananc, nu, nici cafele nu prea beam, ci munceam ca prostu', sau ca desteptu' habar n'am pana la urma daca a munci este o prostie sau o necesitate.
Deci, asa, prima mea masa era la ora 15, pranzul, cand eram toata familia acasa si mancarea era pregatita de dinainte. De asta zic ca avem o soarta, avem un numar de zile, rele sau bune sau amestecate, zile pe care trebuie sa le traim indiferent ce mancam. Cumva, in capul meu , este o contradictie: ori traim un anumit numar de zile indiferent ce facem si cum traim, ori viata noastra depinde de ce mancam, cum ne odihnim, cat radem, cat dormim, cat de putin ne enervam si cum stim sa ne bucuram de zilele ramase. Chiar nu stiu.
Acum, ceea ce stiu sigur este ca suntem singuri la batranete si asta inseamna sa avem grija, nu sa nu murim, ci, sa nu bolim, sa nu cadem la pat, sa nu fim o pacoste pentru celalalt si din acest motiv am grija sa consumam mancare de calitate, atat cat ma pricep eu.
Stiu ca brocoli cumparat de la supermarket este crescut cu substante ajutatoare, poate ca ele mai mult ne fac rau decat bine, habar n-am, dar am si eu cateva fire in gradina si ma bucur vara de ele, le mananc si crude. Chiar azi am fiert doua minute un buchet si zeama are un gust atat de bun pentru mine, comparativ cu ceaiul verde care este caaaahhh, dar mai beau din cand in cand. Bem si ceai/infuzie de urzica si mi-am descoperit in pivnita siropurile mele din coacaze, capsuni si zmeura care nu-s fierte, sunt siropuri crude, au doar suc, zahar si apa. Da, insa, sa nu va faceti iluzii ca eu am asa de tare grija de ceea ce mancam, fiindca sarmalele de azi sunt pe masa fiindca nu am chef sa fac altceva si fiindca trebuie odata sa golesc congelatorul ca sa nu expire produsele.
Referitor la brocoli, sa nu-l fierbeti mai mult de 2 minute, buchete desfacute in apa clocotita, caci pierde savoarea in apa. Apoi se trage la tigaie in putin ulei de masline cam 3-4 minute, se presara piper si atat. Alaturi niste ciuperci cu usturoi si marar, iata o garnitura perfecta. Merge si fara carne.
Acum inchei si ma voi reintoarce. Am cam uitat de acest blog ca de un prieten vechi care ma suna din cand in cand sa-mi aminteasca de tineretile noastre.
Recunosc si ca eu, in viata mea de altadata, nu dadeam importanta mancarii, mergeam la serviciu fara sa mananc, in pauze aveam alte treburi decat sa mananc, nu, nici cafele nu prea beam, ci munceam ca prostu', sau ca desteptu' habar n'am pana la urma daca a munci este o prostie sau o necesitate.
Deci, asa, prima mea masa era la ora 15, pranzul, cand eram toata familia acasa si mancarea era pregatita de dinainte. De asta zic ca avem o soarta, avem un numar de zile, rele sau bune sau amestecate, zile pe care trebuie sa le traim indiferent ce mancam. Cumva, in capul meu , este o contradictie: ori traim un anumit numar de zile indiferent ce facem si cum traim, ori viata noastra depinde de ce mancam, cum ne odihnim, cat radem, cat dormim, cat de putin ne enervam si cum stim sa ne bucuram de zilele ramase. Chiar nu stiu.
Acum, ceea ce stiu sigur este ca suntem singuri la batranete si asta inseamna sa avem grija, nu sa nu murim, ci, sa nu bolim, sa nu cadem la pat, sa nu fim o pacoste pentru celalalt si din acest motiv am grija sa consumam mancare de calitate, atat cat ma pricep eu.
Stiu ca brocoli cumparat de la supermarket este crescut cu substante ajutatoare, poate ca ele mai mult ne fac rau decat bine, habar n-am, dar am si eu cateva fire in gradina si ma bucur vara de ele, le mananc si crude. Chiar azi am fiert doua minute un buchet si zeama are un gust atat de bun pentru mine, comparativ cu ceaiul verde care este caaaahhh, dar mai beau din cand in cand. Bem si ceai/infuzie de urzica si mi-am descoperit in pivnita siropurile mele din coacaze, capsuni si zmeura care nu-s fierte, sunt siropuri crude, au doar suc, zahar si apa. Da, insa, sa nu va faceti iluzii ca eu am asa de tare grija de ceea ce mancam, fiindca sarmalele de azi sunt pe masa fiindca nu am chef sa fac altceva si fiindca trebuie odata sa golesc congelatorul ca sa nu expire produsele.
Referitor la brocoli, sa nu-l fierbeti mai mult de 2 minute, buchete desfacute in apa clocotita, caci pierde savoarea in apa. Apoi se trage la tigaie in putin ulei de masline cam 3-4 minute, se presara piper si atat. Alaturi niste ciuperci cu usturoi si marar, iata o garnitura perfecta. Merge si fara carne.
Acum inchei si ma voi reintoarce. Am cam uitat de acest blog ca de un prieten vechi care ma suna din cand in cand sa-mi aminteasca de tineretile noastre.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
