Ciulinii Baraganului

"Întins, de când lumea, peste toate ţarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiţă şi Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ţine primăvara şi vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubeşte şi căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări şi de-a urla în toată voia. De-acolo vine şi vorba, cunoscută în toate ţările locuite de români, şi care se adresează aceluia ce-şi ingăduie prea multe libertăţi în public:

— Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...?

Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Şi de la un puţ la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva eşti înarmat contra acestor două nevoi ale gurii şi dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan..." Panait Istrati.

Era inceputul verii lui 51 cand cei mai harnici,gospodari si instariti(pe seama vredniciei lor) oameni din sat...fruncea,adica,cei care avusesera cam de la 20 de Ha de pamant in sus au fost luati pe sus intro noapte .S-au trezit cu puternice batai in usi si ferestre si li s-a spus sa-si adune toata gospodaria in boccelute,ca o sa fie dusi...departe.Adica o sa fie deportati.Asa ca bunicii mei din partea tatei(care tocmai ne lasase de curand-poate stia el ceva,de la Domnul si asa a fost ca noi sa fim salvati),cu familia fratelui tatalui meu care avea gemeni mai mici de un an,s-au....impachetat.Trei zile au stat la strec,adica pe marginea caii ferate, asteptand sa le vina vagonul.Fiecare familie avea dreptul sa ia atatea lucruri cat sa incapa intrun vagon,cu tot cu animale.Imi amintesc ca am fost acolo,la ei.Sora mea cea mijlocie stie mai multe,ca era mai mare decat mine.Zice ca le duceam lapte si paine.Stiu ca erau paziti de soldati inarmati,ca tot satul era incercuit de soldati si nimeni nu mai putea iesi sau intra.In vremea aceea erau ciresele in parg si un om care s-a aciuit pe la noi,cu masa si casa (era ca din familie...Luca il chema)le pazea,insa nu a mai putut veni in sat,desi livada era la marginea satului...a ramas flamand acele zile.Nici pe noi nu ne-au lasat sa-i ducem de mancare.

Doamne...cata durere!!!Mama mea nu-si revenise din tragedie,inca il mai astepta pe tata sa se intoarca (il si auzea pe dupa sira de paie din curte ca o striga....si ea credea ca-i aevea si astepta sa se intoarca,caci vremurile erau grele si fetele ei ...mici).Cand intra in curte cu caruta,muncita de la camp, se uita intrun fel anume la noi,doua dintre noi tineam deschise portile si ,ne spunea mai tarziu cum ca spera sa vada zambete pe fetele noastre,ca asta ar fi insemnat ca tata s-a intors.Dar n-a fost asa,...niciodata.
Ei... si peste toate astea mai tremura de spaima ca o sa ne deporteze si pe noi.Atata de rai erau "ei" ca nici atata nu puteau sa-i spuna,sa stie biata femeie ce o asteapta.Nu...,o tineau in suspans.Trebuia si ea "pedepsita" ca de ce era asa de harnica si de ce avea gospodarie de invidiat si ...de ce nu era o sarantoaca???Ca atunci o lasau in pace.
Asa...si sa revin la bunici.A patra zi ,dimineata cand am mers sa le ducem de mancare...nu mai erau acolo.Se vedeau doar urmele.Eram prea mica,dar simt acum un imens gol in suflet si durerea data de atata nedreptate.

Baragan."ei" au facut ca acest cuvant sa aiba o rezonanta anume in sufletul meu.Era cel mai urat cuvant pe care l-am auzit eu cand eram copil.Deasemenea,tot "ei" au facut confuzia, din capul si din sufletul meu, intre folclor si partid.

Concluzia este ca acei oameni, de frunte, ai satelor romanesti au facut din Baragan ceea ce spune proverbul :omul sfinteste locul.Incepand de la saparea transeelor in care se adaposteau mai inainte de a avea un acoperis deasupra capetelor.Si ajungand sa construiasca case,strazi,magazine si cele trebuincioase,in locul cel mai sterp si batut de Dumnezeu,din Romania,asa incat,cand li s-a dat drumul sa se intoarca,vecinii nostri au mai stat acolo vreo cativa ani,de bunavoie.Era primul lucru pe care-l puteau face de bunavoie, dupa atata timp....Si ce bine ii inteleg,caci eu,cu toate ca m-am nascut si am trait si am muncit sub directa "lor" conducere,am facut de bunavoie cam 90%.Si ce usor este sa faci de bunavoie??!!!
Sa nu ma intelegeti gresit...pe mine nu m-a putut obliga nimeni sa fac nimic,asta spun.Dar am facut tot ce a trebuit, fiindca am vrut.