Era in toamna in care murise tata,prima zi de gradinita, n-am s-o uit niciodata.O vad pe mama in cadrul usii,dupa ce eu m-am asezat in prima banca.Zambea printre lacrimi,era nalta,dreapta si frumoasa si plina de durerea pierderii sprijinului ei ,tatal meu.Imi zambea caci eu hohoteam de plans, cu ochii agatata de imaginea ei.Nu vroiam sa raman fara mama,nu concepeam c-o sa ma lase acolo ...singura si plangeam de mama focului.In rest,nu-mi amintesc nimic.Doar atat si este suficient.
La prima serbare de sfarsit de an eram "chichita",adica gatita cu hainute de matase,un laibar=vesta de culoare bleu peste o bluza de panza fina.Eram trista,nu-i asa?
Nu stiu cum s-a facut caci in mai toate pozele de scoala eram langa "tovarasa",pe cand eu eram o timida nebagacioasa ,probabil doamnele mele diriginte ma luau langa ele.
Pentru mama,tata,tata,sora,bunicii,unchiul si pentru bunica sotului meu pe pamantul careia am facut noi doi casa,pentru tatal lui si toate neamurile noastre care nu mai sunt cu noi,decat in suflete.Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
Va puteti imagina ce balet fac eu printre ele???Si cat este de greu sa stau aplecata cateva ore cu o surubelnita in mana dreapata si cu stanga sprijinita de punctul lui Galilei,ca sa ma echilibrez si astfel sa scormonesc pamantul din fiecare ghiveci,ca sa aerisesc radacinile si ,astfel,sa se dezvolte???
Trebuie sa stiti ca si la plante ca la toate vietuitoarele,radacinile sunt de o importanta covarsitoare.De ce scriu eu acum pe un blog despre mama,copilarie si gradina? Pentru ca am radacinile in mine si mi-e teama sa nu creasca invers...asa ca le hranesc,aerisesc si las sa se dezvolte normal,ca la plantutele mele dragi.
Ma uit la ele ca la niste bijuterii,la fiecare in parte,sa vad daca le este bine,daca le place,daca au confortul necesar.Ma scol noaptea sa vad daca in balcon nu este prea frig(sub 10 grade...sufera),ziua ma uit daca au destula lumina si caldura.Intro zi ,pe la 10 dimineata ,fiind geamul inchis ,se facura 40 de grade si ele saracutele se ofilisera nitel.
Fireste ca toate astea cu un scop final....FRUCTUL,care trebuie sa-mi incante si privirea.
In a doua poza este rasad de busuioc.Simtiti mirosul?
Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le.
Pasti Fericit!
Cand eram copii, Pastele insemna bucurie...,bucuria ca vom capata cadourile de Paste,pe care mama mea...Iepurasul adica,se straduia ,saracuta de ea,din rasputeri,sa nu le trecem cu lacrimi in ochisorii nostri nedumeriti,ci ,mai mult,sa se bucure si ea de zambetele si glasurile noastre de fete guralive.Si n-a fost sarbatoare de Paste ca sa nu ne aduca Iepurasul ceva.Imi amintesc doar ca o data,s-a dus mama la Timisoara si abia o asteptam sa se intoarca,sa vedem ce ne aduce de Paste.Cum eram 3 fete,ne-a luat la fiecare aceeasi imbracaminte de primavara-vara...o fustita,o bluzita si un sfeter, adica un jerseu din bumbacel,de culoare vernil si care se cam intindea pe noi,niste slabanoage ce eram,de trebuia sa indoim mansete la maneci.Ha ha ha ha ha...ce mare bucurie pe noi,ca aveam ceva nou de Paste!!!Nici nu va inchipuiti... Mare saracie era la noi pe atunci,de aia zic ca mama,din tot greul,nu lasa sa treaca,facea ce facea si de Paste ne bucura.Daca ati citit primele mele articole,din martie,atunci veti intelege . Acum,mi se pare mie sau ,desi toata lumea ureaza fericire,bucurii si voiosie,eu simt tare multa tristete.N-am prin jur copii mai mici sa-i vad daca se bucura,sau nu,dar noi...oamenii, adultii de ce suntem atat de tristi????Vreau sa ma bucur de sacrificiul suprem pe care L-a facut Domnul pentru mine,vreau sa merit acest sacrificiu,ma straduiesc, oare, sa merit???Invierea insemna pentru mine speranta ca eu sa fiu mai buna,sa constientizez hotararea Lui Dumnezeu-Tatal de a-si sacrifica propriul Sau Copil pentru mantuirea noastra.Sarbatoarea de Paste este o Sarbatoare a bucuriei,nu a tristetii.As vrea ca toata lumea sa se poata bucura ,sa cante,sa danseze,sa ciocneasca paharul cu vin si ousorul rosu cu vecinii,cu prietenii,cu familia ...cu lumea.
PASTE FERICIT DRAGI PRIETENI VIRTUALI,CU MULTA BUCURIE IN SUFLETE!!!
Era in toamna in care murise tata,prima zi de gradinita, n-am s-o uit niciodata.O vad pe mama in cadrul usii,dupa ce eu m-am asezat in prima banca.Zambea printre lacrimi,era nalta,dreapta si frumoasa si plina de durerea pierderii sprijinului ei ,tatal meu.Imi zambea caci eu hohoteam de plans, cu ochii agatata de imaginea ei.Nu vroiam sa raman fara mama,nu concepeam c-o sa ma lase acolo ...singura si plangeam de mama focului.In rest,nu-mi amintesc nimic.Doar atat si este suficient.
