sâmbătă, aprilie 19

CURCUBEU




Astazi,dupa o scurta furtuna cu ploaie" a iesit" curcubeul si parca niciodata nu l-am vazut atat de aproape si de clar.Putin mai tarziu a aparut si al doilea,mai sus....Daca ne uitam bine primul,cel mai intens are ROSU pe exterior,iar cel mai slab,de deasupra,are culorile inverse,adica ROSU pe interior.Nu este curios?Sa vedem cum se produce curcubeul si de ce, cel de-al doilea are dispersie inversa, a luminii.

Curcubeul este un fenomen optic şi meteorologic care se manifestă prin apariţia pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci cînd lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. De cele mai multe ori curcubeul se observă după ploaie, cînd soarele este apropiat de orizont.

Centrul curcubeului este în partea opusă soarelui faţă de observator. Trecerea de la o culoare la alta se face continuu, dar în mod tradiţional curcubeul este descris ca avînd un anumit număr de culori; acest număr diferă de la o cultură la alta, de exemplu în tradiţia românească secvenţa culorilor este adesea prezentată astfel: roşu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo şi violet, şi memorată sub forma acronimului ROGVAIV. Ordinea culorilor este de la roşu în exteriorul arcului la violet în interior.

În condiţii de vizibilitate bună uneori se poate observa şi un curcubeu mai slab, concentric cu primul, ceva mai mare şi cu ordinea culorilor inversată. Teoretic există nu numai acest curcubeu secundar, ci o infinitate de ordine superioare, dar practic cu ochiul liber au fost observate doar primele patru; al treilea şi al patrulea sînt şi mai slabe şi se află de aceeaşi parte cu soarele, ceea ce îngreunează mult observarea.

Curcubeu în  Bucureşti, România
Curcubeu în Bucureşti, România

Acelaşi fenomen are loc şi în alte condiţii, de exemplu cu lumina lunii (sau orice altă sursă de lumină) în loc de soare, cu picături de apă provenite de la spargerea valurilor, fîntîne arteziene, cascade, stropitori etc., cu alte lichide în loc de apă ori cu obiecte solide şi transparente (sticlă, polistiren etc.) în formă sferică ş.a.m.d.(wikipedia)

De fapt,fenomenul optic este dispersia lunimii,adica variatia indicelui de refractie al mediului,in functie de lungimea de unda a radiatiei care trece prin el,adica descompunerea luminii albe in culorile ei componente.O picatura de ploaie ,din atmosfera,seamana cu o prisma optica,fara varf si cu fetele curbe si nu plane.Raza de lumina alba,lumina solara,cade pe fata picaturii,se refracta(trece din aer in apa din picatura),schimbandu-si directia,spre baza .Dar ,deoarece pentru fiecare culoare (lungime de unda) indicele de refractie al apei este altul,fiecare culoare se refracta sub alt unghi si astfel apare spectrul luminii albe,ca un evantai,chiar in picatura.Pe cea de-a doua fata a picaturii,fiecare radiatie(culoare) se refracta inca o data si spectrul iese in aer,cu rosu deviat sub unghiul cel mai mic,de aceea culoarea rosie este pe exterior.

Cel de-al doilea curcubeu se formeaza din radiatiile care, pe fata interioara a picaturii ,se reflecta,adica se intorc,sub acelasi unghi ca cel incident si pe urma cad tot pe fata interioara a picaturii,dar spre varf,(inchipuind picatura ca un trunchi de prisma) unde se refracta din nou si ies afara culorile(radiatiile),intro ordine inversa.De aceea curcubeul al doilea,cel de mai sus,are ROSU pe interiorul arcului. Interesant,nuuuu????


8 comentarii:

  1. Oooo! Curcubeu live! Eşti tare, Elisa! :lol:
    Să ştii că am trecut pe la tine mai devreme, la furat de viitoare cireşe. Nu ştiu de ce nu a apărut comentariul ...
    Hai să vedem cum se face omuleţul care râde în direct:
    (:lol )(:lol:-spaţiu)

    RăspundețiȘtergere
  2. wow, nu-mi vine să cred.
    superb curcubeu, ce e mai bine e faptul că ai fost pe fază cu camera ca să-l putem vedea şi noi :)

    Elisa, eşti invitată!

    RăspundețiȘtergere
  3. Elisa, La mulţi ani sufletului tău plin de flori şi curcubeu!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ffff.tare ca ati trecut pe la mine.A zis si preotul in biserica de acest minunat curcubeu dublu...cum ca Dumnezeu ne da un semn ca se bucura de bucuria noastra...de Florii.

    Isabelle,multumesc si o sa-l folosesc la tine si peste tot unde sunt activate,ca la mine....

    anaAyana,te invit si eu la o plimbare virtuala,prin gradina mea.Multam mult.

    Laura,ai citit si textul?E o minune a naturii.

    Nu stiu de ce dar acum imi vine sa va pup pe toate si sa va spun ca ce soare este astazi!!!! :X :X :X :X
    LA MULTI ANI!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. da. am citit. am vazut ca si tine acest fenomen, dublu...poti sa descrii in cuvinte frumusetea lui?
    Pozele sunt acele cuvinte neinventate inca...

    RăspundețiȘtergere
  6. Da Manole,draga mea,cuvintele sunt sarace pentru a descrie minunatiile... :) ,noroc ca s-a inventat aparatul de fotografiat.

    RăspundețiȘtergere