luni, martie 31

NICHITA STANESCU (n. 31 martie 1933 )

Nichita Stănescu
Avertisment

Prea mi-a nins şi mi-a plouat, demult,
în copilăria mea cu nopţi grozave
cântecul de moarte ca să-l mai ascult,
gândul să-l rotesc peste cadavre.

Colţul inimii să-l dau de trunchiuri
nu mai vreau, ci orizontu-nvins,
arcuit în pălmi şi strâns mănunchiuri,
i l-am dat femeii mele, dinadins.

Mâna-ntinsă ca să strângă-o mână,
nu de sânge vreau să mi-o-nfior!
Mi-am lăţit pe frunte-atâta lună
cât să mă încapă ochii tuturor.

Iar morişti de zvastici, zbârnâite,
glezna mea cu aripi dacă mi-o aţin,
le strivesc. Şi-n apele-ntâlnite,
îmi clătesc călcâiul, de venin.


duminică, martie 30




Ciulinii Baraganului

"Întins, de când lumea, peste toate ţarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiţă şi Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ţine primăvara şi vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubeşte şi căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări şi de-a urla în toată voia. De-acolo vine şi vorba, cunoscută în toate ţările locuite de români, şi care se adresează aceluia ce-şi ingăduie prea multe libertăţi în public:

— Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...?

Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Şi de la un puţ la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva eşti înarmat contra acestor două nevoi ale gurii şi dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan..." Panait Istrati.

Era inceputul verii lui 51 cand cei mai harnici,gospodari si instariti(pe seama vredniciei lor) oameni din sat...fruncea,adica,cei care avusesera cam de la 20 de Ha de pamant in sus au fost luati pe sus intro noapte .S-au trezit cu puternice batai in usi si ferestre si li s-a spus sa-si adune toata gospodaria in boccelute,ca o sa fie dusi...departe.Adica o sa fie deportati.Asa ca bunicii mei din partea tatei(care tocmai ne lasase de curand-poate stia el ceva,de la Domnul si asa a fost ca noi sa fim salvati),cu familia fratelui tatalui meu care avea gemeni mai mici de un an,s-au....impachetat.Trei zile au stat la strec,adica pe marginea caii ferate, asteptand sa le vina vagonul.Fiecare familie avea dreptul sa ia atatea lucruri cat sa incapa intrun vagon,cu tot cu animale.Imi amintesc ca am fost acolo,la ei.Sora mea cea mijlocie stie mai multe,ca era mai mare decat mine.Zice ca le duceam lapte si paine.Stiu ca erau paziti de soldati inarmati,ca tot satul era incercuit de soldati si nimeni nu mai putea iesi sau intra.In vremea aceea erau ciresele in parg si un om care s-a aciuit pe la noi,cu masa si casa (era ca din familie...Luca il chema)le pazea,insa nu a mai putut veni in sat,desi livada era la marginea satului...a ramas flamand acele zile.Nici pe noi nu ne-au lasat sa-i ducem de mancare.

Doamne...cata durere!!!Mama mea nu-si revenise din tragedie,inca il mai astepta pe tata sa se intoarca (il si auzea pe dupa sira de paie din curte ca o striga....si ea credea ca-i aevea si astepta sa se intoarca,caci vremurile erau grele si fetele ei ...mici).Cand intra in curte cu caruta,muncita de la camp, se uita intrun fel anume la noi,doua dintre noi tineam deschise portile si ,ne spunea mai tarziu cum ca spera sa vada zambete pe fetele noastre,ca asta ar fi insemnat ca tata s-a intors.Dar n-a fost asa,...niciodata.
Ei... si peste toate astea mai tremura de spaima ca o sa ne deporteze si pe noi.Atata de rai erau "ei" ca nici atata nu puteau sa-i spuna,sa stie biata femeie ce o asteapta.Nu...,o tineau in suspans.Trebuia si ea "pedepsita" ca de ce era asa de harnica si de ce avea gospodarie de invidiat si ...de ce nu era o sarantoaca???Ca atunci o lasau in pace.
Asa...si sa revin la bunici.A patra zi ,dimineata cand am mers sa le ducem de mancare...nu mai erau acolo.Se vedeau doar urmele.Eram prea mica,dar simt acum un imens gol in suflet si durerea data de atata nedreptate.

Baragan."ei" au facut ca acest cuvant sa aiba o rezonanta anume in sufletul meu.Era cel mai urat cuvant pe care l-am auzit eu cand eram copil.Deasemenea,tot "ei" au facut confuzia, din capul si din sufletul meu, intre folclor si partid.

Concluzia este ca acei oameni, de frunte, ai satelor romanesti au facut din Baragan ceea ce spune proverbul :omul sfinteste locul.Incepand de la saparea transeelor in care se adaposteau mai inainte de a avea un acoperis deasupra capetelor.Si ajungand sa construiasca case,strazi,magazine si cele trebuincioase,in locul cel mai sterp si batut de Dumnezeu,din Romania,asa incat,cand li s-a dat drumul sa se intoarca,vecinii nostri au mai stat acolo vreo cativa ani,de bunavoie.Era primul lucru pe care-l puteau face de bunavoie, dupa atata timp....Si ce bine ii inteleg,caci eu,cu toate ca m-am nascut si am trait si am muncit sub directa "lor" conducere,am facut de bunavoie cam 90%.Si ce usor este sa faci de bunavoie??!!!
Sa nu ma intelegeti gresit...pe mine nu m-a putut obliga nimeni sa fac nimic,asta spun.Dar am facut tot ce a trebuit, fiindca am vrut.









sâmbătă, martie 29

Iubire bibelou de portelan



Astazi sunt trista.Ascult ce-i in inima mea.

http://www.youtube.com/watch?v=4NVfCh53fOY&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=5B67QC91qBE&NR=1

http://www.youtube.com/watch?v=O--6Ih6knlc&feature=related

(
nu stiu sa le fac active.am incercat)

http://www.youtube.com/watch?v=NbOubxVHpUM&feature=related


vineri, martie 28

Ciresul-mama cu trei fete

Eram copil la scoala primara cand inca mai aveam livada de ciresi si podgoria de la marginea satului.Via era plina de tot felul de pomi,iar ciresii erau la o margine,la capul locului ,cum se spune.Erau zeci...Acolo se desfasura fericirea copilariei mele si a surorii mele mai apropiate de varsta mea.Scoala era spre sfarsite,caci ciresele intrau in parg pe la inceputul lui iunie,iar noi,cu o droaie de copii din vecini,sau de pe drumul pe care-l faceam pana la vie,inarmati cu un clopotel stralucitor care clincuia subtire,ne indreptam galagiosi spre locul atat de drag...(nu ne obliga nimeni sa ne ducem,dar faceam treaba buna...).Pazeam ciresele de ciori si grauri,ca altfel...praful se alegea de ele.Si era mai mult decat hrana noastra preferara,era baza financiara a gospodariei noastre.Parc-o vad pe mama mea,draga de ea,cum pleca cu platforma incarcata cu vreo zece cosuri mari de 50 Kg fiecare,pline cu minunatia asta de fructe,in oraselul cel mai apropiat, la 15 km ...,la piata.De cate ori am fost si eu??!!!!
Treaba se desfasura asa:noi ne jucam,faceam galagie (cam cum este acum vara intre blocuri :) ),iar cand auzeam glas de cioara,sau zumzetul ce-l facea un stol de grauri,in zbor....cling-cling din clopotel,strigam mai tare si speriam tot ce era viu pe acolo,nu numai ce trebuia speriat.Seara,cu bluzele pline de cirese treceam pe la casa lu'Florica,ca era in drum si bunica ei ne facea urgent o placinta cu cirese,de nu i-am uitat gustul nici acuma.
Dar nu asta vroiam eu sa spun.Vreau sa ajung la titlu.Deci....
Au trecut anii,ne-au luat si ciresii,eu am plecat la invatatura si cand a venit vremea sa fac si eu ca tot omul o casa si sa vina mama mea sa vada ce-am facut, ce credeti ca mi-a adus?Ati ghicit...o joarda de 1 metru jumate ,groasa cat degetul mare si cu radacina.Era un pui de cires,altoit de tata si in legatura cu care radem si acuma cand ne intalnim cu sora si cumnatul meu din Timisoara,povestind cum s-a desfasurat faza cu transportul mamei mele,cu trenul la Fagaras.Ea,saracuta nu venea la noi fara vreo 7..8 bagaje,iar ciresul era al n-lea bagaj.La gara o ducea cumnatul meu si suparat, ca nici el nu stia cum sa mai se descurce cu atatea bagaje, din masina pana in tren,ii zise mamei:ce dreaq mai faci si cu batul asta??? :P lol

Da si batul ala in primavara lui 86 s-a ramificat in 3,au crescut trei ramuri care s-au transformat in trei tulpini groase ,de la care s-a format coroana.Atunci ...eu l-am imbratisat si i-am promis ca n-o sa-l tai niciodata,cat traiesc.Si fac asta de cate ori ma simt prea singura,cand mi-e dor de mama si de familia noastra frumoasa,care a trecut prin atatea intemperii (politice).De asta nu suport eu politica,cred.
O sa-l pun mai jos,dar se vad doar ramurile inflorite...de anul trecut,cred.



joi, martie 27

Pasiunea mea de-o viata...sau,ursita?!

M-am nascut intro familie de tarani instariti ,al treilea copil, care trebuia, neaparat, sa fie baiat.Sa fie baiat si sa ramana sa vada de gospodaria parinteasca.Sa cultive pamantul,sa creasca animale si pasari si sa fie un sprijin pentru parinti, la batranete.Da,era o mica avere,pe atunci,insa era si multa munca.Si mie-mi placea sa muncesc,caci de aia si m-am nascut.Insa...din toate planurile parintilor mei doar pasiunea pentru munca mi-a ramas.Caci venisera vremuri grele.Mai intai a murit tata,cand eu aveam 4 ani si mama ramase vaduva cu 3 fete .Mari greutati.Dar o sa scriu mai incolo,caci acum vreau sa ajung la ...pasiunea mea de-o viata,sau ursita???
Da,sa muncesc in gradina,sa seman,sa prasesc,sa plivesc si raresc,dar mai intai sa plantez...mor de drag sa fac asta.Mai mult si mai mult imi place sa privesc plantele,sa le analizez,sa le admir si sa culeg.Ador sa ma uit la pomii infloriti,dar si la rodul lor colorat.Si mai imi place sa daruiesc fructele si tot ce creste in gradina mea.Abia astept sa vina primavara cea adevarata,sa nu mai ninga noaptea,caci bobocii florilor de piersic s-au umflat,stau sa plesneasca .Corcodusul, cel a carui coroana da in fereastra de la dormitor, s-a cam albit,adica mai are un pic si ...infloreste.
Acum fac o paranteza sa spun ca doar ieri m-am gandit sa-mi fac blog si sa pun poze cu toate aceste minunatii si cu munca ce-o fac cu tot dragul,cu etapele prin care trece fiecare planta pana ne da roade,minunatele ei roade.Dar ,inca n-am camera de fotografiat.O sa cumpar.O sa invat sa o folosesc,o sa invat sa postez si poze.Sper ca,de acum inainte,pana o sa mor,o sa am aceasta ocupatie minunata.Sa fiu responsabila,sa am un scop bine definit.Caci asta imi lipsea.Utilitatea.Stiti cum este sa te simti inutil?Cumplit.
Asa...acum,cand scriu prima mea postare pe primul meu blog,facut de mine,gradina mea este in urmatoarea faza:arpagicul plantat si acoperit cu folie,usturoiu deasemenea.Mazarea si salata sunt semanate,iar aici,in casa am rasaduri de rosii,ardei,gogosari si vinete.Azi am repicat 50 de fire de ardei si gogosari,in ghivecele in care o sa creasca in casa,apoi in balconul inchis cu sticla,ca o sera.
La rasaduri termenele sunt cam asa:ardeii si vinetele,dar si petuniile se seamana imediat dupa 15 februarie,caci le trebuiesc cam 20 de zile pana sa rasara.Eu le-am tinut la loc calduros,sub calorifer si au rasarit mai repede.Rosiile se seamana cam dupa 1 martie...prin 3,parca asa imi amintesc.Ele rasar intro saptamana.
Temperatura necesara pentru germinare este in jur de 25 de grade Celsius,iar dupa ce rasar,se scot la lumina(adica se aseaza la fereastra din dormitor) si in functie de lumina,(zi ,noapte,soare,nor),variaza,insa nu trebuie sa coboare sub 10 grade la rosii si 15 grade la ardei si vinete.Desigur ca atunci cand este soare ,deschid si caloriferul si ajunge la 32 de grade,iar noaptea coboara si la 18 grade.Caci rasadurile dorm cu mine in dormitor...acolo e cel mai cald.Si daca germinarea a avut loc in bucatarie...cresterea se face in dormitor. :P
Acuma,ghivecele cu plantutele repicate(transplantate cate un fir intrun ghiveci) stau in sufrageria de la etaj,care e speciala pentru flori in timpul iernii. Na,ce sa fac??!!Trebuia sa fie ocupate toate camerele...sa fie viata in fiecare.Asa imi place.Si...cum sa fiu facut altfel?
Dimineata,pe la 11,deschid geamul si plantele primesc aer curat,mai rece acum ca-i frig afara,dar asa se acomodeaza si se intaresc,devin mai puternice si mai pregatite pentru mutarea finala,in gradina.Nu mult,in functie de cat este de frig afara.Azi le-am lasat la aer doar 5 minute,iar cand e afara cald...atunci sta geamul deschis si 3..4 ore.

Cred ca pentru inceput este deja prea mult.Promit sa nu scriu articole(ce pretentios suna!!)lungi,doar azi,ca e primul.Acum sa vad cum m-oi descurca mai departe.Ca nu stiu nimic. :)