vineri, martie 28

Ciresul-mama cu trei fete

Eram copil la scoala primara cand inca mai aveam livada de ciresi si podgoria de la marginea satului.Via era plina de tot felul de pomi,iar ciresii erau la o margine,la capul locului ,cum se spune.Erau zeci...Acolo se desfasura fericirea copilariei mele si a surorii mele mai apropiate de varsta mea.Scoala era spre sfarsite,caci ciresele intrau in parg pe la inceputul lui iunie,iar noi,cu o droaie de copii din vecini,sau de pe drumul pe care-l faceam pana la vie,inarmati cu un clopotel stralucitor care clincuia subtire,ne indreptam galagiosi spre locul atat de drag...(nu ne obliga nimeni sa ne ducem,dar faceam treaba buna...).Pazeam ciresele de ciori si grauri,ca altfel...praful se alegea de ele.Si era mai mult decat hrana noastra preferara,era baza financiara a gospodariei noastre.Parc-o vad pe mama mea,draga de ea,cum pleca cu platforma incarcata cu vreo zece cosuri mari de 50 Kg fiecare,pline cu minunatia asta de fructe,in oraselul cel mai apropiat, la 15 km ...,la piata.De cate ori am fost si eu??!!!!
Treaba se desfasura asa:noi ne jucam,faceam galagie (cam cum este acum vara intre blocuri :) ),iar cand auzeam glas de cioara,sau zumzetul ce-l facea un stol de grauri,in zbor....cling-cling din clopotel,strigam mai tare si speriam tot ce era viu pe acolo,nu numai ce trebuia speriat.Seara,cu bluzele pline de cirese treceam pe la casa lu'Florica,ca era in drum si bunica ei ne facea urgent o placinta cu cirese,de nu i-am uitat gustul nici acuma.
Dar nu asta vroiam eu sa spun.Vreau sa ajung la titlu.Deci....
Au trecut anii,ne-au luat si ciresii,eu am plecat la invatatura si cand a venit vremea sa fac si eu ca tot omul o casa si sa vina mama mea sa vada ce-am facut, ce credeti ca mi-a adus?Ati ghicit...o joarda de 1 metru jumate ,groasa cat degetul mare si cu radacina.Era un pui de cires,altoit de tata si in legatura cu care radem si acuma cand ne intalnim cu sora si cumnatul meu din Timisoara,povestind cum s-a desfasurat faza cu transportul mamei mele,cu trenul la Fagaras.Ea,saracuta nu venea la noi fara vreo 7..8 bagaje,iar ciresul era al n-lea bagaj.La gara o ducea cumnatul meu si suparat, ca nici el nu stia cum sa mai se descurce cu atatea bagaje, din masina pana in tren,ii zise mamei:ce dreaq mai faci si cu batul asta??? :P lol

Da si batul ala in primavara lui 86 s-a ramificat in 3,au crescut trei ramuri care s-au transformat in trei tulpini groase ,de la care s-a format coroana.Atunci ...eu l-am imbratisat si i-am promis ca n-o sa-l tai niciodata,cat traiesc.Si fac asta de cate ori ma simt prea singura,cand mi-e dor de mama si de familia noastra frumoasa,care a trecut prin atatea intemperii (politice).De asta nu suport eu politica,cred.
O sa-l pun mai jos,dar se vad doar ramurile inflorite...de anul trecut,cred.



5 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunata povestea ta.
    Un cires inalt cat blocul e si in fata blocului model casa cu un etaj in care locuieste mama.Fiind foarte inalt,nimeni nu mai culege cirese si ciorile isi fac de cap.In plus,tot timpul e plin de cirese negre pe alee si in gradina.
    Chiar m-am uitat ce tulpina groasa are ciresul si ce chinuit a crescut acolo la inghesuiala.Tocmai de aceea i-au taiat crengile de jos ca sa nu incurce "circulatia".

    RăspundețiȘtergere
  3. gabrieladr_hd,
    trebuie sa fie taiat de sus.dar depinde daca areloc sa-si faca coroana mai jos ca sa ajungeti sa culegeti...Eu l-am taiat in 2005 toamna tarziu si uite ce coroana frumoasa a facut! ca tot asa,era deasupra casei si putea strica acoperisul...Acum ma gandesc ca la primavara prin februarie sa-i tundem iar,ca iar se face cat casa....
    Imipare rau ca nu stiam decomentariul tau,ampus moderare tocmai ca sa aflu cand este un nou comentariu,dar poate ca...dupa
    Te astept si pe blogul depe wordpress,il gasesti aici in blogroll :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Elisa draga,
    Imi era teama ca te leaga de cires pierderea cuiva drag si sunt cea mai in masura sa-ti inteleg durerea caci eu mi-am pierdut unicul fiu in anul 2oo3 in imprejurari misterioase, neelucidate pana in ziua de azi.
    Ca sa ne cunosti mai bine acceseaza SOARELE VIETII NOASTRE PUSI si de moment parcurge paginile 39-41 pe celalate cand ai avea o clipa de ragaz
    Te imbratisez cu multa compasiune.

    RăspundețiȘtergere
  5. Oooo...este de neconceput de trist,chiar ma doare supararea voastra,nu pot citi acum,crede-ma,este destula ploaie in natura...dar o sa gasesc momentul cand oi putea :)
    Dumnezeu sa v-ajute sa puteti...sa puteti trai mai departe

    RăspundețiȘtergere